Romanii aveau reputație de mari ingineri, iar acest lucru este confirmat de multe dintre construcțiile care au rămas în urma lor. Una dintre cele mai renumite și durabile  care s-a păstrat parțial până în prezent sunt faimoasele drumuri, care i-au ajutat să-și creeze și să-și mențină imperiul. Dar oare cum cu mii de ani în urmă au putut ei să creeze o astfel de infrastructură, care a reușit să supraviețuiască mult mai mult timp, decât majoritatea drumurilor moderne.

S-a estimat, că rețeau de drumuri romane acoperea o distanță totală de peste 400.000 de km, aproximativ 120.000 km fiind „drumuri publice”. Acestea se întindeau de-a lungul vastului Imperiu Roman de la Marea Britanie în nord, până la Maroc în sud, de la Portugalia în vest, până la Irak în est, permițând mutarea rapidă a soldaților și a bunurilor dintr-o parte a imperiului în alta.

Ei clasificau drumurile lor după câteva categorii. Cele mai importante dintre ele erau viae publicae (drumurile publice), după care urmau viae militares (militare), actus ( locale) și, în sfârșit, privatae (private). Primele erau cele mai late și ajungeau până la 12 metri în lățime. Cele militare erau menținute doar de armată, iar cele private erau construite de proprietarii individuali.

Un fapt interesant este că  nu construiau peste tot aceleași trasee. Construcția lor varia în dependență de relieful și de materialele de construcție, care erau disponibile în zonă. De exemplu, pentru construcția drumurilor în zonele umede și pe dealuri au fost utilizate tehnologii complet diferite. Cu toate acestea, existau anumite norme standard care erau respectate în timpul construcției drumurilor.

Strazile erau constituite din trei straturi. Stratul inferior, frundamentul era constituit din pietre sau pământ. De asemenea, pentru formarea acestui strat era utilizat pietriș, cărămizi despicate, materiale de lut și chiar grămezi de lemn (când drumurile erau construite deasupra terenului mlăștinos). Următorul strat – cel mediu era constituit din materiale mai moi, cum ar fi nisip sau pietriș mărunt. Uneori acesta chiar era așezat în mai multe straturi succesive.

Este remarcabil faptul că nu erau perfect netede – centrul era mai înalt, decât marginile. Acest lucru era făcut special, astfel încât apa de ploaie să se scurgă de pe suprafața strazilor în șanțurile de drenaj. Aceste șanțuri serveau, de asemenea, parțial pentru a proteja călătorii din zonele mai periculoase, unde lângă drum puteau fi ambuscade.

Pe lângă faptul că rețeaua de drumuri permitea armatei romane să-și depășească dușmanii, aceasta a redus și necesitatea garnizoanelor mari și scumpe în tot imperiul.

sursa: eustiu.com