1. „Ceasurile deşteptătoare umane”
Erau în principiu oameni angajaţi să îi trezească pe muncitori la timp pentru a merge la serviciu. Foloseau beţe, bâte sau mici pietre pentru a bate la uşile şi la geamurile clienţilor.
La început, ceasurile indicau numai orele. Primul ceas care indica minutele a apărut în anul 1475, manufactură a germanului Paulus Almanus. În Evul Mediu, în Europa, ceasurile nu erau utilizate în casele oamenilor pentru a indica timpul ci în mânăstiri şi biserici cu scopul de a semnala începerea slujbelor religioase. Ceasul Catedralei Salisbury, construit în 1386, este considerat cel mai vechi ceas mecanic din lume în funcţiune care bate orele.
2. Primul și al doilea somn
În Evul Mediu, europenii practicau ceea ce se numea „somnul bifazic”. Deși sună pompos, este vorba de un concept simplu. Oamenii din acea vreme mergeau la culcare la asfințit și dormeau până la miezul nopții. Apoi, se trezeau pentru 2 sau 3 ore.
In acest timp, unii se rugau sau citeau, alții stăteau împreună cu familia sau vecinii. Apoi, urma cel de-al doilea somn, care dura până la răsărit.
3. Rochițe pentru băieți
Din secolul al XVI-lea până în anii ’20, nu era nimic ciudat ca, până la o anumită vârstă, băieții să poarte rochii. De obicei, până împlineau 4-8 ani, părinții îi îmbrăcau pe băieți la fel ca pe fete.
Motivul principal al acestor obiceiuri ciudate era, probabil, de ordin financiar. Dat fiind că la acea vârstă copiii cresc foarte repede, rochițele rămân mici mai greu și, deci, nu trebuie schimbate atât de des.
4. Fotografiile post-mortem
O fotografie post-mortem (cunoscută și sub numele de portret memorial sau „memento mori”) este un tip de reprezentare fotografică apărut în epoca victoriană. Aceasta are ca scop imortalizarea unei persoane recent decedate și este o parte componentă a doliului practicat în Europa și America secolului XIX.
În anul 1854 fotograful francez André-Adolphe-Eugène Disdéri inventa cartea de vizită (în franceză: „carte de visite”), o nouă modalitate de transmitere a portretelor memoriale. Invenția sa a revoluționat fotografia, după un singur negativ putând fi create mai multe exemplare. Cărțile puteau fi transmise prin poștă rudelor îndepărtate, iar defuncții erau fotografiați în așa fel încât să pară că dorm, având un aspect natural. Invenția lui Disdéri a câștigat popularitate în Europa în jurul anului 1859, iar odată cu aceasta dobândeau notorietate și portretele memoriale.
Imaginea foto a părinţilor, împreună cu fiica lor decedată.
„Aceste fotografii erau un aspect comun al culturii americane, o parte a doliului și a procesului de pomenire. Familiile erau mândre de aceste imagini și le agățau pe pereții caselor, trimiteau copii prietenilor și cunoștințelor, le purtau ca amulete. Americanii secolului XIX știau cum să le valorifice.” — scriitorul Stanley Burns
5. Platforme de 50 de centimetri
Denumiți zoccoli sau pianelle, acești pantofi aveau o platformă de până la jumătate de metru. Zoccoli își au originile în Veneția și erau purtați de curtezane și femeile nobile deopotrivă.
De cele mai multe ori, zoccoli erau un semn al statutului înalt al celei care-i purta. În timpul Renașterii, acești pantofi s-au răspândit și în restul Europei.
6. „Mașinile” de scăldat
În secolele al 18-lea și al 19-lea, doamnelor și domnișoarelor nu le era permis să se dezbrace în costumul de baie direct pe plaje, existând un anumit cod de conduită care trebuia respectat de orice persoană a sexului frumos care se considera ca făcând parte din înalta societate. „Mașinile de făcut baie” erau niște trăsuri din lemn trase de cai până în mare, unde doamnele se puteau schimba în deplină liniște și intimitate.
Unele mașini de scăldat erau echipate cu corturi din pânză, care puteau fi plasate deasupra apei creând un loc de scăldat ferit de razele puternice ale Soarelui. În cazul în care marea era agitată, doamnele se legau cu un cablu de jurul taliei pentru a se asigura că nu vor fi luate de curenți și duse în larg.
7. Fumatul în avion
Deși majoritatea datează de acum câteva sute de ani, unele obiceiuri ciudate sunt chiar mai recente. Spre exemplu, acum 50 sau 60 de ani, fumatul nu era considerat un obicei dăunător.
Astfel, se putea fuma oriunde, oricând și în orice circumstanțe. Oamenii nu se abțineau de la fumat nici măcar la bordul avioanelor, care aveau instalate scrumiere la fiecare scaun.
Astfel, până în anii ’70, fumatul era permis în orice aeronavă. Compania americană United Airlines a fost prima care a creat o secțiune de nefumători la bordul avioanelor, în 1971.