Pe vremuri, sabotaj era folosit cu sensul de „a merge zgomotos, purtând pantofi de lemn.” Cuvântul ăsta a ajuns în limba nostră din franceză. Tot de la francezi avem și cuvântul sabot, adică pantof de lemn. Saboții erau purtați de cetățenii săraci pentru că erau mai ieftini ca încălțămintea din piele. Pentru a-și bate joc de săraci, oamenii au început să le spună sabotori, pentru că îi puteai auzi venind pe stradă. Pentru a trece de la sensul de mers zgomotos la cel din zilele noastre a fost nevoie de o grevă. Muncitorii protestau în fabrici târșâindu-și pantofii de lemn și lovind cu ei echipamentele, distrugând utilajele, în alte cuvinte, sabotând fabrica unde erau angajați.

Este unul din multele cuvinte românești provenite din latină.Luminator însemna felinar, dar cu timpul și-a schimbat sensul în tot ce-i sub lumină respectiv soare : lume.

Inițial prin acesta se întelegea o umplutură de carne tocată și condimentată. Noțiunea s-a extins la glumele grobiene pe care unii artiști le făceau pe scenele teatrelor (când le aruncau ălora cu plăcintă în față), ulterior căpătând sensul actual.

Cuvintul panică se trage din zeul Pan, ființă supranaturală jumătate om, jumătate animal, reprezentat cu coarne, barbă, copite de țap și trup păros. Acesta speria turmele și păstorii provocând sentimentul pe care astăzi îl numim panică.

Vine din latinescul dis + merda în traducere liberă: căcuț. Explicaţia este că pruncul, după ce era curățat și schimbat, se bucura și de mângâielile mamei: dezmierdare: mângâierile de după căcuț.

Vine din latinescul pavimentum semnificând podea, adica tot pe ce poți călca.

Provine tot din latină. În Roma, discuțiile importante se purtau în incinta forumurilor. Banalitățile, zvonurile și bârfele la tri-via adică locul de întâlnire a 3 străzi.

Cuvântul își are originea în țigănescul lovo, un derivat al verbului a lovi, din moment ce monedele vechi erau realizate cu ajutorul unei mașinării acționate prin lovire.

Cuvântul se trage din germană. Pe vremuri, boierii români care aveau podgorii au angajau specialiști în degustarea vinurilor, ca să îi învețe și pe ei ce înseamnă aia vin bun. În germană schmecken înseamnă a fi bun la gust. Degustătorul a devenit șmecher adică un specialist care nu putea fi păcălit cu un vin prost.

În mod surprinzător, mujdei e un cuvât apărut relativ recent în limba noastră. Provine din franțuzescul „mousse d’ail” adică spumă de usturoi

Din latinescul miser însemnând om sărman. Sensul inițial face apel la o epocă în care meseria era practicată doar de oamenii de jos, săraci, spre deosebire de funcțiile oficiale, administrative, care nu erau considerate „meserii”.

Provine, la origini, din latinescul companionem, care însemna, literalmente, cel cu care împarți/cel care mănâncă pâine cu tine în cadru militar; de aici și companion din română.

Este la origine un termen arab. Rahat lukum însemnând aproximativ “bucăți de desfătare” de unde și englezescul Turkish delight pe care îl găsim scris pe toate cutiile de rahat din Turcia.

În armata romană, ofiţerii şi soldaţii primeau o alocaţie în sare. În perioada Imperiului, acest salarium (de unde derivă cuvântul salariu) a fost transformat într-o alocaţie de bani pentru sare.

 Pe vremuri, hazard era un joc de noroc jucat, cel mai probabil de englezi. E descris de Geoffrey Chauser în cartea „Canterbury Tales” din secolul 14. Între timp, sensul cuvântului a trecut de la joc la șansa de a câștiga sau nu, după care sensul s-a diluat și mai mult până când a căpătat semnificația de astăzi:  Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută

16. Ostracizare (a exclude pe cineva dintr-un grup).

Pe vremuri, ostracizare semnifica, la propriu, procedura legală prin care unul era dat afară din Atena și nu se mai putea întorce timp de zece ani. În fiecare an, cetățenii atenei aveau dreptul să voteze pentru ostracizarea oricărei persoane din oraș. Ca să dai afară ce cineva (oricine: fratele, sora, seful, nu contează) aveai nevoie de minim 6000 de voturi. Dacă ostracizații se întorceau în Atena înainte să treacă cei zece ani, erau condamnați la moarte. Culmea, dacă se întorceau după 10 ani sau mai mult, își primeau toate fostele proprietăți și era ca și cum nu ar fi plecat niciodată.

Pe vremuri, toxic însemna știința de a trage cu arcul. În greaca veche, toxon înseamnă, în același timp, arc, săgeată și a trage cu arcul. Mai târziu, tot grecii au creat cuvântul toxicus, adică otrava din vârful săgeții, pe care o foloseau ăia ca să le dea omorul dușmanilor. Din greacă, toxicus a fost preluat de latină și apoi română (engleză, franceză și alte limbi). Combinația asta cu săgeata otrăvită a pornit de la Hercule. Dacă mai țineți minte, la un moment dat, Hercule trebuia să se lupte cu Hydra, un șarpe veninos cu nouă capete și sânge otrăvit. Dacă îi tăiai un cap, îi creșteau alte două în loc. Hercule a rezolvat problema cauterizând fiecare gât după ce îi tăia un cap. Apoi, și-a uns sulița cu sângele șarpelui ca să poată trece la următorul nivel.

Pe vremuri, simbolul naziștilor era folosit cu sensul de bunăstare, noroc. Înainte să își bage Hitler picioarele în svastică, simbolul a circulat bine-merci timp de vreo 3000 de ani. Cea mai veche svastică a fost găsită pe un vas din aproximativ 1000 Î.Hr. Cuvântul svastică înseamnă noroc în sanscrită. Pentru budiști, svastica înseamnă eternitate.

Deși este considerat un cuvânt țigănesc la origine, mișto se trage din germanul mit stock, în traducere cu baston. Adică era mișto să ai baston.

Pe vremuri, siluetele erau o tip de portret la modă printre francezi care avea două avantaje față de portretul clasic: era ușor de făcut și era ieftin. Ca să capete sensul ăsta, mai întâi a trebuit să se nască Etienne de Silhouette, să învețe, să crească mare și să devină ministrul finantelor. Pentru a scoate economia franceză din impas, Etienne a pus în aplicare măsuri economice dure, printre care și impozitarea nobililor și clerului care până atunci fusese scutit de taxe. Pentru a-și bate joc de el, nobilii au început să numească orice obiect ieftin „a la Sillhouette”. Așa au ajuns portretele din profil, fără detalii să poarte numele de siluete.