Recent, câteva rude din Austria au venit în vizită la mine și au petrecut câteva zile la bloc, în cartierul Rahova din București. La un moment dat, a venit vorba de gunoi: Unde aruncăm gunoiul pe care l-am produs? Ce facem cu el? Îl colectăm separat? Îl reciclăm? „Nu”, am răspuns, „îl aruncăm la ghenă”, și le-am arătat toboganul murdar și urât mirositor de pe scară.
România reciclează extraordinar de puțin. Potrivit celei mai recente versiuni a raportului „Mediul European – Starea şi Perspectiva 2015”, realizat de Agenția Europeană de Mediu, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința reciclării deșeurilor municipale. În 2012 (cel mai recent an la care raportul face referință), România recicla doar 3-4% din aceste deșeuri, în vreme ce Germania și Austria ocupau locurile 1 și 2 în clasament, cu aproximativ 60% din deșeuri reciclate.
An de an, gunoaiele dau naștere unor noi „munți” de deșeuri la gropile de gunoi sau, mai rău, ajung în râuri, lacuri, păduri sau în spatele blocurilor. Anul trecut, o poză cu straturile de gunoaie de pe Lacul Bicaz, care cuprinseseră din toate părțile o bărcuță, s-a viralizat online, iar mii de oameni indignați au redistribuit-o. Problema nu era însă nouă: prin 2008 a apărut o primă fotografie care arăta dezastrul, iar o alta din 2013 arăta că în 5 ani nu se schimbase nimic.
Peisajul este același și la alte obiective turistice, iar periferiile orașelor sunt mai toate la fel: îmbâcsite de gunoaie care se revarsă din aceste „noduri de civilizație”. Cât despre sate, cele mai multe dintre ele nici nu au servicii de salubritate, așa că sătenii aruncă deșeurile pe unde apucă sau le dau foc.
Dacă ne gândim la infrastructura de colectare selectivă a deșeurilor, sau mai degrabă la absența ei, devine evident de ce românii nu reciclează: nu există pubele pentru colectarea separată a gunoaielor în cartiere (sunt extrem de rare, și nici acolo nu se respectă împărțirea pe hârtie, sticlă, metal, plastic etc), iar blocurile au în continuare ghene, care anulează din start posibilitatea de colectare selectivă.
Cei care vor cu adevărat să recicleze și să colecteze selectiv trebuie să se descurce singuri și să fie dispuși să depună ceva efort.
Așa că am decis să fac un experiment: am strâns cât de multe deșeuri reciclabile am putut de prin casă și mi-am propus ca toate să ajungă la fabrici sau firme care fie le vor refolosi, fie le vor prelucra și le vor recicla. Scopul era ca aceste lucruri de care nu mai aveam nevoie să nu ajungă la groapa de gunoi. Și să văd cât de ușor (sau de greu) voi reuși să scap de ele.
Mi-am instalat cartierul general în mijlocul sufrageriei și am început să aduc aici fel de fel de lucruri de prin cele mai întunecate cotloane ale casei – de sub pat, de sub dulapuri, de prin colțurile camerelor – locuri pe unde nu mă mai uitasem de ani de zile. Am început cu hârtiile, care s-au și dovedit a fi, de departe, cea mai abundentă „resursă” din casă.
Am adunat tot: zeci de agende și de caiete, mii de pagini fotocopiate din cărți și coli de hârtie acoperite de notițe de la cursuri, cartoane, cutii de pizza, ambalaje de medicamente expirate, broșuri vechi, ziare îngălbenite sau cutii de pantofi. Am colectat chiar și bonurile fiscale, păstrate cu religiozitate lună de lună, dar pentru care nu am reușit niciodată să îmi fac timp ca să verific dacă am dat lovitura sau nu la loterie. La final, cântarul a spus că am colectat 75 de kilograme de hârtii.
Concluzia este că, dincolo de binele pe care ți-l faci ție și mediului înconjurător, poți obține chiar și niște bani din reciclare dacă ai cantități suficient de mari. În total, am dus la reciclare în jur de 120 de kilograme de deșeuri, pentru care am obținut vouchere în valoare de 24 de lei. Pe de altă parte, am dat 16 lei pe taxiuri, deci „profitul” se reduce.
sursa: greatnews.ro