Ma che bellezza! Bianca Moccia, italianca de 15 ani cu voce ce o poate egala pe Celine Dion?

0

Bianca Moccia are 15 ani, da, doar 15, vine tocmai din Italia, iar visul ei ar putea deveni realitate chiar de pe scena X Factor. Își dorește să devină celebră pe plan internațional și încă de mică a participat la numeroase concursuri de muzică în țara natală.

A făcut multe pe plan muzical până la această vârstă, are chiar și un album propriu, lansat în Italia, pe care își dorește să-l facă cunoscut și în afară.

Bianca pășește emoționată pe scenă, se prezintă în fața juriului și propune o piesă care îi face să schițeze pe fețe uimirea. „Ce ai ales să cânți?”, întrebă Delia. „Voi cânta I surrender, de la Celine Dion”, vine și răspunsul concurentei.

Voce de 15 ani, emoție cât pentru mult mai mulți! Ea este Bianca Moccia

X Factor este o competiție românească televizată care își propune să găsească noi talente muzicale vocale. Emisiunea face parte din franciza internațională The X Factor, al cărei format a fost creat în 2004 de Simon Cowell. Concurenții sunt selectați pe baza unor audiții cu public. Primul sezon al show-ului a început pe 17 septembrie 2011 și s-a terminat pe 1 ianuarie 2012, fiind câștigat de Andrei Leonte. Cel de-al doilea l-a avut câștigator pe Tudor Turcu și a debutat pe 23 septembrie 2012. Concursul este produs de FremantleMedia și SYCOtv și are ca sponsori oficiali Orange România, Tymbark România și Wrigley România. „Factorul X” menționat în titlu se referă la o trăsătură indefinibilă care atrage calitatea de star. Emisiunea este difuzată de televiziunea Antena 1. Cel de al treilea sezon l-a avut castigator pe Florin Ristei, cel de-al patrulea sezon a avut-o drept câștigătoare pe Adina Rădican, iar cel de-al cincilea sezon a fost câștigat de Florin Răduță.

Audițiile au loc în diferite orașe mari ale României, în săli cu public. Concurenții care au succes în audiții continuă să concureze în faza „taberei de pregătire” (denumită și „bootcamp”), apoi în faza „vizitelor la casele juraților” („judges’ home visit”). Prin aceste etape, juriul triază calitativ concurenții astfel încât să existe câte patru în fiecare dintre cel trei categorii: „16-24 ani”, „Peste 25 de ani” și „Grupuri”. Astfel, concurenții rămași trec în etapa galelor transmise în direct, în care publicul își votează preferații prin apeluri telefonice și mesaje scrise. Câștigătorul primește 200.000 de euro și un contract cu o casă de discuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.