Nu ai mai dormit de două nopți. De fapt ai închis ochii din când în când, dar știm deja că asta sigur nu înseamnă dormit și în nici un caz odihnă. Ziua ai mai putea „fura” câteva minute de somn alături de cel mic, însă de multe ori preferi să mai speli o farfurie, să calci o cămașă din grămada care nu se termină niciodată, ori să pregătești zarzavatul pentru ciorbă. Se mai întâmplă să te furișezi lângă el în pat, dar parcă te simte și când abia reușești să adormi, palmele peste ochi, degețelele înfipte bine în nasul tău ori firele de păr proaspăt smulse ( de parcă nu este suficient că deja îți cade părul în valuri-valuri), te trezesc mai rapid decât un pahar cu apă rece aruncat drept în față.

Nu ai mai ieșit de ceva vreme din casă, prietenii parcă au uitat adresa ta și nici nu îți mai vine să intri pe facebook, unde e plin de check-in-uri prin cluburi/terase/piscine/. Îți vine să îți dezactivezi facebook-ul, dar nu te înduri, căci momentan, asta este singura ta cale de socializare și modul în care reușești să ții pasul cu ce se întâmplă pe afară.

Astăzi te doare capul. Rău. Și parcă și stomacul. Scadențele facturilor urlă și ele, și te gândești că mai sunt zile bune până la salariu.Tot astăzi s-a nimerit ca și copilul să fie cel mai mârâit, să nu îi convină nimic, iar soțul să întârzie iar de la serviciu. Ai vrea să fugi într-un colț să te ascunzi, să nu mai tragă nimeni de tine, să nu mai auzi cum plânge copilul, și să nu mai plângi nici tu. Îți dorești doar un pic de liniște, măcar un minut, măcar… Și în timp ce tu visezi cu ochii deschiși, tocmai primești un picior grăsun în stomac, stomacul tău care doare.

Și îți vine să țipi, să îi tragi una la fund să se potolească, îți vine să îți iei câmpii, să pleci, oriunde, căci simți că nu mai poți face față. Că astăzi pur și simplu nu mai poți. Și totuși, într-o secundă, te aduni și mergi mai departe, pentru acel zâmbet care face cât tot Universul. Și despre asta este „părințeala””.

Știi că ești părinte atunci când nu urli la cel mic, ci reușești să urli în gând, ori să șuieri printre dinți , înghițindu-ți cuvintele.

Știi că ești părinte atunci când palma te mânâncă tare, și s-ar îndrepta cu viteza luminii spre micul funduleț dinaintea ta, însă reușești, cu cea mai mare cantitate de calm din lume, să îi tai imediat avântul.

Știi că ești părinte atunci când simți că nu mai ai strop de putere în organism, și cu toate acestea mai execuți încă o dată manevra „avionul”. Știi că ești părinte atunci când seara, se dă o luptă în interiorul tău, și nu știi ce să alegi mai degrabă, să dormi sau în sfârșit, să petreci un timp doar tu cu tine.

Știi că ești părinte atunci când oglinda și mobila sunt acoperite în fiecare zi cu urme de degețele mici, și nu te deranjează, ba chiar le admiri cu drag. Știi că ești părinte atunci când sufrageria e plină de jucării, la fel și dormitorul și bucătăria, iar asta nu te încurcă cu nimic.

Știi că ești părinte atunci când pleci de acasă, fără copil, doar ca să mai ieși din rutină, și nici nu ai ieșit bine pe usă, că deja te simți vinovată pentru că îți petreci timpul singură.

Știi că ești părinte atunci când iți spui în fiecare seară că nu mai poți să treci încă o dată prin ziua care a trecut, însă dimineața o iei de la capăt de parcă s-ar anunța cea mai grozavă zi din viața ta.

Știi că ești părinte atunci când știi că a face un copil a fost cea mai nebunească și în același timp, cea mai grozavă idee din lume.

Pentru că te uiți la alte mame și ți se pare că ele se descurcă exemplar, pentru că internetul abundă de articole de genul „Uite cât de frumoasă este viața de părinte”, și tu ai impresia că sigur greșești pe undeva, că trăirile tale nu sunt demne de o mamă, pentru acele momente în care te simți vinovată, când ți se pare că nu te străduiești cât suficient, , ei bine, acest articol este special pentru tine. Vreau să știi că nu ești singura care simte asta.

Draga mea, eu am fost acolo unde ești tu acum. Și încă mai sunt uneori. Cu toții am fost. Maternitatea nu vine numai cu momente roz și pufoase, cu zâmbete și chicoteli, vine și cu greutăți, cu momente la limita răbdării, cu spaime, temeri și îngrijorări, și alteori chiar cu depresii. Este în regulă să îți rezervi timp doar pentru tine, este în regulă să te simți depășită uneori, și este în regulă să mai ceri ajutor din când în când. Nu te compara cu alte mămici, care ți se par că se „descurcă” mai bine la treaba asta decât o faci tu. Fiecare copil și fiecare om este diferit, și reacționează și se comportă în consecință. De ce nu se vorbește la fel de des despre asta? Pentru că momentele de fericire, de bucurie și de împlinire, sunt mult mai valoroase și mai intense decât momentele dificile.

Dragă mămică, de câte ori ți se pare greu, de câte ori consideri că nu ești un părinte îndeajuns de bun pentru copilul tău, amintește-ți că nu tu l-ai ales pe el, ci el te-a ales pe tine să îi fii mamă. Dintre atâtea miliarde de oameni. Sigur trebuie să fii specială pentru el.

sursa: mamadematei.ro