Array

Cele mai frumoase destinații din România » „Mica Elveție”, „Codrii de Aramă” și locul de basm din inima Transilvaniei

- Advertisement -

Toamna e în toi și nu putem să nu ne gândim la câteva destinații de vacanță. Dacă s-a terminat cu vremea frumoasă nu înseamnă că trebuie să renunțăm la călătorii! Dimpotrivă. Așa că am alcătuit o listă cu câteva locuri superbe din România pe care le putem vizita în acest anotimp, pentru că toamna, în culorile ei arămii, le scoate în evidență și mai mult frumusețea naturală.

1. Băile Tuşnad – Orașul îl găsim în județul Harghita și are cel mai mic număr de locuitori din România, 1641. Se află la 650 de metri altitudine și este o importantă stațiune balneo-climaterică. Situat într-un splendid defileu al Oltului, a fost supranumit „Mica Elveție”. În zonă mai putem vizita Lacul Sfânta Ana, Miercurea Ciuc, Lacul Roșu Odorheiul Secuiesc și Cheile Varghișului.

2. Lacul Vulturilor – Supranumit „Lacul fără fund”, îl găsim în județul Buzău, în apropierea comunei Siriu. Peisajele sunt spectaculoase la 1.420 metri altitudine. Conform unei legende, aici veneau vulturii primăvara să-și învețe puii să zboare. Numele „Lacul fără fund” se spune că ar veni de la faptul că lacul are doar 2,5 metri adâncime și de la legenda unui cioban care și-a părăsit turma, a aruncat bâta în apă și a plecat. După un an, el și-a regăsit bâta în Dunăre și a revenit acasă, mistuit de dorul locurilor natale.

3. Lacul Colibiţa – Îl găsim în inima Munților Călimani și este o adevărată oază de liniște. Un adevărat loc de basm din Transilvania, lacul a luat numele colibelor primilor ciobani care au transformat zona într-un sat. Colibița e recunoscut pentru aerul cu proprietăți curative, foarte bogat în ozon.

- Advertisement -

4. Cascada Putnei – O adevărată minune aflată în Munții din Lepșa, Vrancea, a fost declarată monument al naturii în 1973 când a și început să fie amenajată pentru turiști. Are 80 de metri lungime, iar lacul are aproximativ 12 metri adâncime. Lângă ea există o cascadă părăsită de apă, care a rămas suspendată pe malul stâng. Din cauza proceselor tectonice, vechiul curs a fost deviat pe actuala albie. Există și o legendă a cascadei care spune că, o dată pe an, o prințesă iese din ape și îi dăruiește celui aflat în preajmă un pumn de diamante. Nu se știe data, așa că mulți și-au încercat norocul stînd de pază în nopțile de vară.

5. Lacul Roşu – Un lac de baraj natural din județul Harghita, este recunoscut pentru culorile sale extraordinare. Potrivit legendei, o surpare de teren ar fi acoperit un sat din zonă, omorând locuitorii și animalele lor. Apa a luat culoarea roșie de la sângele adunat, iar lacul este supranumit „Lacul ucigaș”. Dincolo de această legendă, locul este de vis, cu un aer deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, iar împrejurimile dintre cele mai pitorești.

Advertisements

- Advertisement -

Advertisements