Baletul este un dans magic, iar grația dansatorilor pare ireală. Odată ce îi vezi pe scenă, parcă plutind, cu greu te mai poți gândi că artiștii din fața ta sunt oameni, plămădiți din carne și oase.

Însă, dincolo de lumina strălucitoare a scenei, imediat ce spectacolul a luat sfârșit, magia se destramă și balerinii redevin oameni, oameni care fac sacrificii imense pentru a ne bucura ochii cu dansul lor.

Stilul lor de viață este extrem de dificil, aceștia fiind nevoiți să respecte o dietă strictă și antrenamente, care pentru cei neinițiați par inumane.

Dictionarul explicativ al limbii romane ne spune ca poanta este (la plural – poante): Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna

Insa aceste elegante poante invelite in satin roz ascund o multime de suferinte: unghii negre sau cazute, glezne scrantite, osatura deformata, ligamente rupte si rani in carne vie. Dansatorii de balet platesc un pret urias pentru frumusetea acestei arte.

Noi le vedem pe marile scene, miscandu-se cu o gratie pe care o regasim in zborul fluturilor, stand pe varfuri si facand piruete perfecte. Fetitele le adora si viseaza sa fie ca ele, iar femeile le invidiaza pentru trupurile fara de cusur si feminitatea pe care o emana cu fiecare pas. Dincolo de zambete si ropote de aplauze, ar trebui sa stim ca viata balerinelor nu e una chiar desprinsa din povesti.

Margot Fonteyn, una dintre cele mai renumite balerine a tuturor timpurilor, a spus candva ca, daca oamenii ar sti la ce chinuri cumplite se supun balerinii, numai aceia dintre noi care se bucura de luptele din corida ar mai putea urmari un spectacol de balet.

„Sunt presate sa isi pastreze locurile in cadrul institutiilor de balet, iar asta le impinge la suferinte crunte. Am vazut cazuri in care dansatoarele ar fi avut nevoie de o luna de repaus. Insa tot ce le-am putut spune a fost sa-si ia o zi libera, altfel nu ar mai fi venit niciodata la mine”, explica Peter Norman, unul dintre cei mai cunoscuti ortopezi specializati pe problemele piciorului. El a vazut multe balerine care, desi aveau fracturi grave, s-au urcat pe poante si au sustinut spectacolele cu zambetul pe buze.

Dupa cativa ani insa, balerinele pot cu greu sa incalte sandale sau pantofi cu toc din cauza picioarelor pline de bataturi. Iar multe dintre ele au niste ritualuri, sa le spunem mai putin ortodoxe: captusirea poantelor cu piele de caprioara sau ciorapi vechi, invelirea picioarelor in benzi elastice sau lana de oaie, iar multe dintre ele chiar isi ung picioarele cu lipici sau alte materiale chimice pentru a face ca poantele sa le stea cat mai fixe.

Problemele cu ranile generate de poante nu sunt singurele, balerinele se trezesc cu noaptea in cap, abia se ating de mancare, se lovesc la antrenamente, sunt certate de profesorii exigenti, iar noaptea le prinde in sala, repetand miscari in fata oglinzii, de multe ori cu poantele murdare si lacrimi in ochi, iar asta se intampla de la o varsta frageda.

Si ce fac ele ca sa lupte cu durerea? In primul rand iau calmante, muuulte calmante, cultul acestora fiind foarte raspandit printre dansatoarele gratioase, pentru ele acest lucru fiind normal, devenind o obisnuinta de la un moment dat. Iar mai apoi, ignora toate aceste rani, obisnuindu-se cu ideea ca trebuie sa mearga mai departe. Iar de la un moment dat se obisnuiesc si cu durerea. Insa cand spectacolul iese perfect, nu mai conteaza nimic.

Totusi, balerinele spun despre ele ca nu sunt masochiste, dupa ani de munca asidua pur si simplu nu isi permit sa lase ca o unghie rupta sau o glezna luxata sa le afecteze viata. Viata insemnand baletul, care este totul pentru ele si astfel capata puterea de a-si transforma durerea in gratie.

De acum, cand veti merge la un spectacol de balet veti intelege ce presupune munca din spatele cortinei. Si veti stii ca dincolo de fragilitatea lor aparenta si gratia cu care apar pe scena, balerinele invata de mici ca, pentru ele, unica optiune este sa fii puternica si sa mergi mai departe.