Un preot Sincer si drept! Parintele Constantin Necula, despre cel mai mare dar al omului

0

Parintele pr. prof. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu, a fost prezent vineri seara la Biserica Icoanei din Capitala, unde a sustinut o conferinta si a raspuns intrebarilor adresate de credinciosi.

In contextul manifestarii religios-culturale ”Icoana – Fereastra spre Dumnezeu”, parintele a vorbit despre importanta icoanelor, dar a raspuns si intrebarilor despre post, relatiile interumane sau rolul Bisericii.

“Postirea in sine este poate cel mai frumos atelier de croitorie pe care il avem la indemana. In timpul postirii, ne luam masurile. Stim cam care-i lungimea maini, chiar daca nu ne convine. Ne facem haina duhovniceasca cu care sa participam la noaptea Invierii. Toate aceste masuri ne arata de fapt ca postirea inseamna sa iti afli limitele. Nu e suficient sa stii ca nu ai voie sa mananci carne, dar e important sa stii si cum sa ocolesti locul unde se mananca asa ceva. Te invata si cum sa supravietuiesti stimulilor pe care societatea ti-i da. Si te invata sa respecti si limita in care ceilalti traiesc. Va rog sa nu ii condamnati pe colegii dvs. care mananca in post ciocolata cu lapte. Bucurati-va ca sunt alaturi de dvs. Colegialitatea bate rigorismul si asa trebuie sa fie tot timpul in Biserica. Biserica nu e o gasca de rigoristi. E o gasca de oameni colegiali, care se ajuta unul pe altul cu bucurie, cu zambet subtire, aristocratic”, a declarat Constantin Necula.

El i-a indemnat pe cei prezenti sa raspunda raului cu bine si sa invete sa isi asume ortodoxia, chiar daca sunt raniti cu vorbe sau ganduri urate.

“Avem un spital de oftalmologie in biserica. Ne vindecam de ne-vazut. Apoi, e un spital de cardiologie. Bisericile sunt cea mai mare sectie de cardiologie, pentru ca toti venim sa ne vindecam inima de tristeti, de mortii nostri, de cei pierduti, de cei uitati. Avem si un spital de psihiatrie, pana la urma, pentru ca nu toti suntem intregi, nu devenim intregi, pana nu suntem ajutati sa devenim intregi. Suntem un spital de ortopedie, indraznesc sa spun, pentru ca venim rupti la oase si ne indreptam. Rautatile din jur trebuie sa ne invete de fiecare data cine suntem, nu ce ar vrea altii sa transforme din noi, ca sa fim asemenea lor. Si inca un aspect, tot ceea ce se intampla astazi in Biserica, in lunile acestea in care suntem raniti cu cuvinte, cu ganduri urate – sunt dupa chipul si asemanarea celor care le exprima. Nu raspundeti la rau cu rau, ci raspundeti cu bine. In taina aceasta, a Postului Pastelui din anul acesta, mai mult ca oricand trebuie sa reinvatam sa ne gandim si sa ne asumam ortodoxia”, a spus preotul.

Constantin Necula a subliniat ca darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a dat omului este sa picteze icoana.

“Merita sa ne traim ortodoxia in continut. Sa invatam deplin ca icoana nu este doar o bucata de lemn catre care ne aplecam si o admiram si o asternem pe peretii muzeelor. Icoana este cea mai deplina libertate pe care a acordat-o Dumnezeu. Sfantul Ioan Damaschin in frumoasele lui tratate despre icoana spune ca darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a dat omului este sa picteze icoana, pentru ca Dumnezeu insusi l-a facut pe om dupa chipul Sau”, a afirmat parintele.

Raspunzand altei intrebari, preotul s-a declarat convins ca stiinta si Scriptura vor ajunge la un moment dat la un numitor comun.

“Eu cred ca Scriptura nu se opune stiintei. Stiinta se opune Scripturii. Eu cred ca la un moment dat o sa ajungem la un numitor comun. (…) Uitati-va bine la oamenii care propovaduiesc perfectionismul tehnicii. Pe mine ma impresioneaza foarte tare faptul ca aceia care sunt oameni de stiinta reali sunt oameni cu verticalitate si recunosc ca sunt limite la care stiinta nu poate ajunge decat pe calea unei transcendente”, a spus Necula.

Manifestarea religios-culturala ”Icoana – Fereastra spre Dumnezeu”, editia a XI-a, este organizata de Protoieria Sector 2 Capitala, Primaria Sectorului 2 si Parohia Icoanei. Vineri, in curtea Bisericii Icoanei mai multe sute de oameni s-au inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului numita “Grabnic Ascultatoare”, care provine de la manastirea Dochiariu, de la Sfantul Munte Athos si a fost daruita manastirii Lainici, din judetul Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.