Cu acest articol risc să ofensez câteva dintre cititoarele mele, dar de dragul egoului meu necruţător, îl scriu şi îl public.

Sistemul de învăţământ din România s-a schimbat îndeajuns de mult în ultimii 15 ani, încât studiile superioare sunt accesibile tuturor, chiar şi celor cărora oxigenul nu le ajunge la nivelul superior. Am să mă opresc asupra acelor domnişoare care au terminat licee de mâna a doua şi a treia, iar acum fac facultăţi cu nume care mai de care mai lungi şi mai complicate; pentru ca lor le plac lucrurile lungi.

Să ne întoarcem câteva clipe la respectivele licee şi să analizăm ce a făcut piţipoanca noastră în cei 4-5-6 ani (…că doar repetenţa e un trend). După nopţi petrecute în compania diferiţilor indivizi de vârste mai mult sau mai puţin apropiate de cea a părinţilor, piţipoanca noastră şi-a fumat pauzele prin toaleta băieţilor, şi-a dormit orele cu balele curgând pe bancă şi după-amiezile şi le-a petrecut cu prietena cea mai bună – piţipoancă şi ea – la o bârfă.

Acum fetiţa e studentă la facultăţi a căror nume încep cu „Ştiinţe” şi se continuă cu tot felul de domenii europenizate. Se exclud total facultăţile de inginerie sau de matematică.

La cursuri nu merge, deoarece sunt prea mulţi bani în afara facultăţii pentru funduleţul ei rotund, deci piţipoanca lucrează, însă niciodată nu o face în domeniul pe care îl studiază. Vânzare de scobitori, lipit de timbre cu limba, promovare de produse – mamă, câte sunt acolo!…, stat pe post de bibelou, zâmbit ca proasta şi multe altele, toate acestea sunt activităţi pe care piţipoanca le poate face pentru a-şi proteja căp’şorul de fluxul violent de informaţii care ar bombarda-o la facultate.

Inevitabil, vine şi momentul sesiunii… scobitorile sunt făcute de mântuială, timbrele sunt umezite pe jumătate, iar în standurile pentru promoţii este pusă o scândură şi câteva briz-brizuri pentru a înlocui piţipoanca. Dar unde este domnişoara?… O, stă acasă şi învaţă. Şi-a pus chiar şi status pe yahoo messenger: ”stadi, dânâdâ” sau „învăţ”. Şhh… să vorbim mai încet pentru că piţipoanca învaţă.
După sesiuni, restanţe şi anumite servicii prestate profesorilor, reuşeşte piţipoanca noastră să termine facultatea. Are şi diplomă de expert în domeniul despre care discutam mai înainte; de acum, poate să lucreze unde îi doreşte inimioara şi decolteul. În cazurile în care are destulă materie cerebrală încât să părăsească lipitul de timbre cu limba şi culesul castraveţilor cu… mânuţa, te trezeşti că e noua ta colegă de muncă.

Va deveni „colega bună” din firmă care nu va avea nicio activitate concretă acolo, care va zâmbi tuturor – în public şi în privat, care îţi va sta tot timpul în cale şi care te va acuza de hărţuire sexuală de fiecare dată când îi vei spune politicos că nu are ce căuta acolo.
Drept urmare, dragi cititori, propun demararea unei campanii anti-piţipoance care umplu degeaba listele facultăţilor şi statele de plată ale firmelor.

Vreau să menţionez că NU m-am referit la colegele mele, pe care le indrăgesc… în felul meu. Iar dacă vreuna se simte… ei bine, foarte rău!