Satele părăsite cu case frumoase şi privelişti de vis

0

[mashshare]

Aproape 1.500 de oameni trăiau în urmă cu cinci decenii în satele comunei Bunila din Ţinutul Pădurenilor, al cărui centru se află la doar 30 de kilometri de Hunedoara. Localităţile Bunila, Poieniţa Voinii, Alun, Cernişoara Florese şi Vadu Dobrii, izolate şi în acei ani de civilizaţia urbană, se numărau printre aşezările pline de viaţă de la poalele Munţilor Poiana Ruscăi. Comuna Bunila mai are puţin peste 300 de locuitori. Impresionează prin pitorescul aşezărilor ei, însă a rămas singura comună în care asfaltul nu a mai ajuns. Satele Alun şi Poieniţa Voinii au ajuns în pragul dispariţiei, localnicii putând fi număraţi pe degete. În Bunila, cele mai multe dintre gospodării au rămas pustii..

Patti Morrow, o apreciată scriitoare, blogger şi fotografă, evidenţiază într-un articol publicat de site-ul publicaţiei americane „The Huffington Post“ de ce România ar putea fi considerată cea mai frumoasă ţară din Europa, precizând că frumuseţea naturală şi diversitatea culturală din ţara noastră sunt de-a dreptul surprinzătoare.

Intr-un articol intitulat „ Is Romania Europe’s Prettiest Country? It Just Might Be/ Este România cea mai frumoasă ţară din Europa? Ar putea fi“, însoţit de fotografii grăitoare, Patti Morrow subliniază care sunt atuurile României în materie de turism. „Încântătoarele pieţe care datează din epoca medievală, dealuri cu pante cât vezi cu ochii, castele încărcate de misterul Contelui Dracula, privelişti de pe culmi stâncoase şi o reţea infinită de fortăreţe şi biserici. Şi să nu uităm de Transfăgărăşan, fără îndoială cel mai spectaculos drum din lume. Frumuseţea naturală a României şi diversitatea culturală vă vor surprinde. Mărginită de Marea Neagră în sud-estul Europei, atracţiile ţării includ fluviul Dunărea şi Munţii Carpaţi“, îşi începe jurnalista textul, citat de News.ro. După un scurt istoric, Patti Morrow notează că România, şi în special zona Transilvaniei, adăposteşte unele dintre cele mai bine conservate oraşe medievale din Europa şi scoate în evidenţă ce a impresionat-o în zonele pe care a avut ocazia să le viziteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.