Şase beneficii ale consumului de MUST

0

A început sezonul mustului, băutura obţinută din struguri negri, ce conţine cantităţi importante de vitamina A, B1, B2 şi minerale. Toate aceste elemente stimulează sistemul nervos, energizează organismul şi contribuie la sănătatea vaselor de sânge. Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să-ţi înlocuieşti micul dejun cu un pahar de must?

Dintr-un automatism care ar fi greu de înţeles de bunicii noştri, am ajuns să nu mai respectăm ordinea firească a naturii. La orice oră din an, avem în farfurie legume şi fructe care în ţara noastră sunt disponibile doar 2-3 luni pe an din producţia agricolă autohtonă. Şi nu mai percepem acest gest ca fiind unul total nenatural. Aşa ruşinată m-am simţit când mi-am vizitat bunica – toamnă fiind – care are o grădină impresionantă pe care o munceşte singură, să îi spun că aş bea un suc de portocale. În satul ei nu a crescut şi să sperăm că nu va creşte niciodată vreun portocal. Bunica mea însă, cu înţelepciune şi bunătate, nu a comentat. Mi-a adus o cană mare de must.

Băutura dulce, dulce cât să simţi tot soarele arzător al verii, urmat de senzaţia acrişoară care te face să simţi bogăţia vitaminelor şi mineralelor pe care le conţine (grupul de vitamine B, potasiu, calciu, magneziu). Cojile boabelor de struguri sunt tratamentul ideal pentru piele. Deşi unii aruncă coaja, în aceasta se ascund cele mari mari comori – taninurile, substanţe cu efecte astringent, cicatrizante şi antiseptic asupra pielii. Acestea se aplică direct pe faţă şi se lasă timp de 20-30 de minute. Constituie un remediu redutabil pentru tratarea tenului cu pori mari şi a dermatozelor uşoare.

Mi-am amintit de o cosmeticiană de la un spa celebru din sudul Franţei care, toamnă de toamnă, seară de seară, storcea un strugure pentru a se demachia. Pe lângă înlăturarea machiajului şi a impurităţilor date de praf, poluare, sucul de struguri proaspăt stors are şi efect de reîntinerire a pielii. Are un efect vitaminizant, uşor răcoritor şi calmant. Efecte maxime s-au observat în special pentru persoanele cu ten gras iritat şi ten normal.

Mustul – ideal la micul dejun
În plus, cana de must mi-a ţinut de foame până la prânz (o cană de 250 ml are în jur de 300 de kilocalorii), mi-a calmat pofta de dulce (în jurul orei 11.00 şi în jurul orei 16.00, în mod natural scade nivelul zahărului în sânge şi simţim nevoia de a consuma un aliment dulce). Un alt efect benefic al mustului de struguri consumat dimineaţa este cel al diminuării durerilor de cap. Multe persoane acuză uşoare dureri de cap dimineaţa şi le elimină consumând o ceaşcă de cafea, cofeina este prezentă şi în compoziţia medicamentelor analgezice.

Mustul conţine 81% apă, astfel cei care fac o cură cu must se şi hidratează.

Mustul ajută la menţinerea nivelului bun al colesterolului

Un test de sânge care să indice nivelul colesterolui din sânge este recomandat anual pentru o bună funcţionare a inimii. Studii medicale au indicat faptul că un pahar de suc de struguri proaspăt stors ajută la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge favorizând sănătatea arterelor şi funcţionarea sistemului circulator.

Mustul este un laxativ natural
Adulţii şi copiii care suferă de constipaţie, pot profita toamna aceasta de producţia de struguri pentru favorizarea tranzitului intestinal fără medicamente sau suplimente alimentare. Mustul are proprietăţi laxative şi ajută la buna funcţionare a sistemului digestiv şi a intestinelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.