Array

Românca de 32 de ani care lucrează ca poliţist în Statele Unite. „Datorită respectului pe care l-am oferit am ajuns unde sunt acum“

- Advertisement -

Plecată în Statele Unite ale Americii să muncească în vacanţă pe vremea când era studentă, românca Dana Controneo s-a trezit în faţa unei experienţe care avea să-i deschidă un nou drum.

Licenţiată în jurnalism şi design vestimentar, sălăjeanca Dana Controneo (32 de ani), a ajuns în urmă cu opt ani pe tărâm american, prin intermediului programului Work&Travel al Departamentului de Stat al SUA, care oferă studenţilor posibilitatea de a munci legal în SUA. A ajuns în Hot Springs, un mic oraş din comitatul Garland, Arkansas, acolo unde l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină soţ. „Hot Springs este un oraş mic şi frumos. Seamă puţin cu Şimleu Silvaniei, oraşul în care am copilărit.

Cred ca asta cumva mi-a alinat, adeseori, dorul de casă şi m-a ajutat să mă adaptez mai repede“, ne spune tânăra. La început a lucrat ca operator calculator, însă, deşi susţine că îi plăcea atât ceea ce făcea, cât şi mediul de la serviciu, simţea că îi lipseşte ceva. Şi-a luat inima în dinţi şi s-a înscris la facultate, optând pentru specializarea „Justiţie penală“.

Recunoaşte că nu i-a fost deloc uşor şi asta în principal din cauza limbii: „Deşi am vorbit engleza destul de bine în România, odată ajunsă aici mi-am dat seama, de fapt, că engleza mea nu e engleza lor. Din cauza accentului de aici, a dialectului şi a limbajului de stradă, a trebuit să o iau de la capăt.

- Advertisement -

Cele mai mari probleme cu limba le-am avut când a trebuit să scriu pagini întregi de cercetare pentru anumite cursuri, dar până la urmă m-am descurcat şi le-am trecut cu bine“. S-a angajat la un centru de detenţie A rămas însărcinată şi, pentru a se putea dedica băieţelului său, a decis să întrerupă studiile pentru un an şi jumătate.

La finele anului 2015, când fiul său avea doar un an, Dana a aplicat pentru un post la Centrul de detenţie al comitatului Garland. După patru luni în care a trecut prin emoţiile interviului şi a fost verificată în amănunt, a început lucrul. „Verificările sunt extrem de minuţioase: de la cazier, diplome, conturi şi împrumuturi bancare, la familie şi cunoştinţe“, spune Dana.

Deschis în vara lui 2015, Centrul de detenţie Garland are o capacitate de 700 de locuri, însă nu a adăpostit niciodată mai mult de 400 de deţinuţi, împărţiţi în şapte spaţii pentru bărbaţi şi unul pentru femei. „Mi-au fost repartizate un spaţiu de femei şi unul de bărbaţi, ambele având circa 65-68 de detinuţi. Eu şi ei. Nu eram într-un turn sau o cameră separată. Aveam un birou în mijlocul lor, fără niciun fel de barieră care să ne despartă, aşa că puteau să vină oricând să mă atingă“, povesteşte Dana.

În anii lucraţi în mijlocul infractorilor, Dana Controneo a înţeles că respectul este cheia bunei înţelegeri cu cei aflaţi în spatele gratiilor. Dovadă stă şi aprecierea de care s-a bucurat şi după ce unii dintre deţinuţi au fost eliberaţi: „Majoritatea sunt oameni buni, cu fel şi fel de poveşti, şi care au în comun decizii nu foarte bune. Am învaţat că tot ce vor de la noi şi tot ce trebuie să facem este să le oferim respect. Mereu le spuneam: «Vrei respect? Atunci oferă respect».

De multe ori mi s-a întâmplat să merg la cumpărături sau în parc şi să mă întâlnesc cu foşti deţinuti. Unii dintre cei care au stat închişi o perioadă îndelungată şi care mă cunoşteau destul de bine, mă îmbrăţişau ori băteau palma cu mine. Cei mai mulţi ţineau să îmi mulţumească pentru tratamentul uman şi pentru respectul oferit“.

- Advertisement -

Admisă la Academia de Poliţie În 2017, tânăra a absolvit facultatea, iar în mai 2018 a fost admisă la Academia de Poliţie. Vestea a bucurat-o teribil, cu atât mai mult cu cât criteriile de selecţie pentru această instituţie de învăţământ sunt destul de stricte. „Singura modalitate prin care poţi să mergi la Academie, cel puţin în Arkansas, este să fii deja angajat, fie la departamentul de poliţie – Sheriff’s Office, fie la oricare alt departament care are legătură cu justiţia penală. Ca să fii admis, trebuie să ai cel puţin un an vechime în domeniu şi să trimiţi o scrisoare de intenţie“.

Experienţa a fost una plină de provocări pentru femeia care a trebuit să plece de acasă pentru 13 săptămâni şi să îşi vadă copilul doar în weekenduri, pentru a urma o pregătire dură, susţinută şi complexă. „Ne trezeam dimineaţa la 4.30, trebuia să fim în sala de sport la 4.50, unde ne antrenam până pe la 6.30.

Urma un duş rapid, ne luam uniforma pe noi şi cizmele în picioare, mâncam micul dejun la cantină, după care aveam cursuri până seara. Uneori ne prindea ora 21.00 în sălile de clasă. Au golit canistre întregi de OC spray (spray cu piper) pe noi, în ziua mare, la 40 de grade. De câteva ori pe săptămână făceam lupte corp la corp sau cu bastoane, şi în fiecare vineri dădeam teste practice si teste scrise.

O săptămână întreagă a fost dedicată orelor de condus şi când spun asta mă refer la condusul unor maşini fără frâne, fără faruri sau fără ştergătoare, cu 80 km/oră, pe întuneric sau pe ploaie“, povesteşte Dana.

„Respect, demnitate şi răbdare“ Şi aplicaţiile din poligon au fost la fel de solicitante: „Ai fel şi fel de scenarii, exerciţii de viteză sau de concentrare şi teste care trebuie trecute, scoruri ce trebuie atinse. Te mai încearcă cu un alergat sau alt exerciţiu cardio, apoi te pun la şedinţe de tragere de viteză“.

- Advertisement -

Pentru a reuşi, spune sălăjeanca, este esenţial să îţi păstrezi calmul, să înveţi să îţi controlezi respiraţia. Ultima etapă a pregătirii de la Academia de Poliţie a cuprins scenarii de opriri în trafic. „Pentru că aici aproape orice persoană poate să deţină arme, este foarte probabil să dai peste una în trafic. Aşa că scenariile au fost adaptate, construite într-un mod cât mai realist, cursanţii care nu erau atenţi riscând să fie «împuşcat»“, explică românca.

sursa: www.stirisinoutati.ro