,,Aşa cum haina nu-l face pe om, nici sceptrul nu-l face pe rege, e un adevăr pe care se cuvine să nu-l uităm’’ (Jose Saramago)

De ce oare există mulţi semeni, care îşi fac o impresie despre un om după felul cum este acesta îmbrăcat, de ce toţi oamenii nu ştiu, că ,,nu haina face pe om’’ de ce nu ştiu toţi oamenii, că statutul unui semen, caracterul său, personalitatea sa nu sunt reflectate de felul lui de a se îmbrăca, de ce nu ştiu, că a fi modest privind portul tău nu este un lucru rău sau un lucru ruşinos?

Sunt mulţi oameni cu un suflet minunat, oameni cu un caracter frumos, care se îmbracă simplu, care odată ce au ridicat mai multe trepte pe scara socială nu devin snobi, nu devin oameni mândri, nu devin oameni care să sfideze cu opulenţa lor pe semenii mai puţin favorizaţi din punct de vedere material.

Ce m-a determinat să scriu despre acest subiect? Am recitit întâmplarea cu secretara şi preşedintele de la Harvad, care au judecat greşit o familie de oameni modeşti, care iubeau simplitatea şi care au dorit să construiască ceva în campusul universităţii în memoria fiului lor, ce a studiat acolo şi a decedat într-un accidet. Am recitit această întâmplare şi sufletul meu s-a întristat, când mi-am dat seama, că cei mai mulţi dintre noi judecăm tot ce se întâmplă în jurul nostru după false aparenţe.

Iată pe scurt întâmplarea care m-a întristat. ,,O femeie, îmbrăcată într-o rochie de bumbac, şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston şi s-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceştia veneau de la ţară, că erau fermieri, că nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.’’(jurnalspiritual.eu)

Şi atunci ore întregi i-a ignorat în speranţa că cei doi se vor descuraja de atâta aşteptare şi vor pleca. Spre frustrarea secretarei cei doi soţi cu o răbdare de fier i-au înşelat aşteptările, fiind nevoită astfel să deranjeze pe preşedinte şi să-i aducă la cunoştinţă că e căutat de doi soţi foarte insistenţi.

Arogant, plictisit, fără chef de a vorbi cu doi oameni simpli şi cu un aer de superioritate, preşedintele a catadicsit să asculte dorinţele celor doi soţi. Judecându-i după false aparenţe, după felul lor simplu şi modest de a se îmbrăca, preşedintele ironic a spus celor doi, că nu poate fi de acord să se ridice o statuie pentru fiecare persoană care a învăţat la Harvard, fiindcă dacă ar face-o, universitatea ar părea un cimitir.

Mama tânărului i-a spus preşedintelui, că nu o statuie vor să facă, ci vor să doneze o clădire Universităţii Harvard.

,,Preşedintele a întors către ei privirea. Aruncă o privire la rochia şi la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcaţi şi exclamă apoi:

– O clădire! Aveţi cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste şapte milioane şi jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!

Pentru o clipă femeia a tăcut. Preşedintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei. Femeia se întoarse către soţul său şi îi spuse încet:

– Atât de puţin costă o universitate? De ce să nu construim de la început una a noastră? Soţul său acceptă. Faţa preşedintelui se întunecă de confuzie şi uimire.

Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universităţii care îi poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea ,,Leland Stanford Junior’’ a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. ,,Junior’’, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ,,memorialul său.’’ (jurnalspiritual.eu)

Vedeţi, cât de uşor e să judeci omul după false aparenţe? O astfel de judecată l-a lipsit pe preşedintele de la Harvard de o clădire pentru universitate, pe noi de ce ne poate lipsi o astfel de judecată? Ne poate lipsi de o prietenie cu oameni de o înaltă ţinută morală şi cu un caracter frumos, ne poate lipsi de iubirea pentru orice semen indiferent de statut, indiferent de situaţia materială, indiferent de diferinţele de orice natură, ne lipseşte de acel sentiment frumos de iubire adevărată şi necondiţionată, de acel sentiment de iubire sinceră şi curată cu care suntem binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu Care ne iubeşte pe toţi copiii Lui la fel de mult, şi pe cei păcătoşi şi pe cei credincioşi, şi pe cei săraci şi pe cei bogaţi, şi pe cei care nu Îl iubesc şi pe cei care Îl iubesc, şi pe cei negri şi pe cei albi, şi pe cei cu haine simple şi modeste şi pe cei cu haine scumpe de firmă.

Caracterul unui om, frumuseţea lui sufletească nu sunt într-o relaţie directă cu hainele pe care le poartă, dar cei snobi nu conştientizează acest lucru, cei snobi cred că haina e cea care dă valoare unui om, că haina e cea care îl înnobilează pe om. Nimic mai greşit. Oare bunicii şi bunicile noastre dacă se îmbrăcau simplu, dar curat, cu haine ţesute în gospodăria lor, dacă purtau în picioare opinci, sau dacă mergeau şi desculţi de multe ori, dacă nu cunoşteau semnificaţia cuvântului modă, erau oameni mai puţin valoroşi, erau oameni cărora nu trebuia să le acorzi importanţă şi care trebuiau marginalizaţi social?

Dimpotrivă, erau oamenii cei mai bogaţi din lume, erau oamenii care se aflau cel mai sus pe scara credinţei şi omeniei, pe scara slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui. Erau oamenii cei mai bogaţi din lume, fiindcă sufletele lor simple şi curate valorau mai mult decât toate comorile lumeşti, decât toate stivele de haine scumpe şi luxoase, fiindcă ei conştientizau aşa cum John Wesley spune, că: niciun creştin nu-şi poate permite să risipească ceva din ceea ce Dumnezeu i-a dat. Fiecare bănuţ pe care îl reţine din cheltuielile pentru îmbrăcăminte scumpă, poate fi folosit pentru a îmbrăca pe cei goi, pentru împlinirea nevoilor celor sărmani. Ei conştientizau astfel, că fiecare bănuţ pe care îl cheltuieşti pentru împodobirea trupului, este de fapt furat de la Dumnezeu şi de la cei săraci şi că faptele cele bune sunt cele mai frumoase podoabe pentru un creştin, fiindcă împodobirea unui om constă nu în ceea ce pune pe el, ci în serviciul de iubire făcut aproapelui şi înfrumuseţarea sufletului cu iubirea lui Dumnezeu.

Concluzionând, pot spune fără să greşesc, că suntem campioni ai judecăţii după false aparenţe şi că nu haina face pe om, ci omul modelează haina, că frumuseţea unui om nu constă în învelişul lui exterior, ci în frumuseţea care iradiază din inima şi sufletul său.