[mashshare]

Aflată în patrimoniul mondial UNESCO de două decenii, alături de Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Piatra Roşie, Blidaru şi Căpâlna, cetatea dacică Băniţa a rămas cel mai neglijat monument istoric dintre ele. Nu este doar neglijat, dar şi riscant. Un singur pas greşit făcut de turiştii care se aventurează spre ea le poate crea mari neplăceri: pot rămâne ţintuiţi pe stânci sau se pot prăbuşi de pe ele, nefiind niciun traseu amenajat spre cetate. Aşezarea ridicată pe stânci, de unde dacii vegheau peste ţinuturile Văii Jiului şi ale Munţilor Parâng şi Şureanu, nu arenici drum de acces, nici indicatoare turistice, cu excepţia unui panou aşezat pe marginea Drumului Naţional 66, la circa doi kilometri de ea. Cea mai accesibilă potecă spre vârful ocupat de ruinele misterioase este dificil de găsit, iar cei mai mulţi dintre cei care vor să o viziteze trebuie să se mulţumească doar să admire, de la poalele ei, stânca masivă pe care aceasta a fost ridicată în urmă cu peste două milenii. Cetatea a fost ridicată în vremea regelui Burebista, având rol de apărare a Sarmizegetusei Regia, iar Decebal a consolidat-o. A fost distrusă definitiv, în anii războaielor de cucerire a Daciei, iar de atunci zidurile şi fostele ei turnuri de apărare şi de veghe au rămas ruinate.

Cetatea de pe stâncă Cetatea Băniţei a fost construită la o altitudine de peste 900 de metri, pe creasta înconjurată de pârâurile Băniţa şi Jupâneasa, de linia ferată Simeria – Petroşani şi de şoseaua europeană Haţeg – Petroşani. Ultimii doi kilometri ai traseului spre aşezarea antică încep de la intersecţia DN 66 cu un drum local spre Peştera Bolii. La câteva sute de metri, drumul se intersectează cu calea ferată Simeria Petroşani. De acolo, călătorii pornesc pe jos, pe calea ferată, spre Simeria, taversează un mic canion şi ajung în vecinătatea unui tunel de cale ferată şi a podului peste pârâul Băniţa.