Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675 și fiind formată din 4 obiective:
Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din 1488, cu pridvor din 1547 și având codul SV-II-m-A-05675.01;
Ruine chilii – datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05675.02;
Clopotniță – datând din 1488 și având codul SV-II-m-A-05675.03 și
Zid de incintă – datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05675.04.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.[3]
Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).
Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc – având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.
O notă caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În interiorul bisericii rețin atenția jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Roșca, din pridvor, mormântul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos.
Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an la data de 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).
Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la poziția 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570.[1] Ansamblul mănăstiresc este format din patru obiective:
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” – construită în 1530 și având codul SV-II-m-A-05570.01;
Ruinele caselor mănăstirești – datând din sec. XVI – XVIII și având codul SV-II-m-A-05570.02;
Turnul clopotniță – datând din sec. XIX și având codul SV-II-m-A-05570.03 și
Turnul lui Vasile Lupu – construit în 1641 și având codul SV-II-m-A-05570.04.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Humor, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.[2]