Inaugurarea statuii Reginei Maria din Ashford, locul de naştere al suveranei

0

O statuie care o înfăţişează pe Regina Maria a fost dezvelită, miercuri, în oraşul Ashford din Marea Britanie, locul de naştere al suveranei.
Realizată din bronz, cu înălţimea de 2,2 metri, statuia, operă a sculptorului Valentin Duicu, a fost amplasată în Elwick Square, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

La ceremonia de dezvelire a statuii a fost evocată personalitatea Reginei Maria: „Aş spune că vorbim foarte mult despre istorie în Anul Centenar, am vorbit despre personalităţile care au făcut Marea Unire, despre România Modernă, dar astăzi, la Ashford, nu am vorbit despre istorie, am făcut istorie”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu.

Ea a subliniat că „Regina Maria, născută aici, la Eastwell Manor, adoptată de România, o femeie remarcabilă, un diplomat irezistibil, un creator, un patron al artelor, peste memoria căreia s-a aşezat uitarea şi aici la Ashford, a devenit, din nou, odată cu dezvelirea statuii sale, un subiect de interes, o personalitate despre care se vorbeşte”.

Este o operă excepţional executată de sculptorul Valentin Duicu, un artist tânăr, dar cu o activitate bogată în realizarea de monumente dedicate unor personalităţi reprezentative pentru cultura românească. În contextul acestui important proiect, atât în Ashford, cât şi în întreg comitatul Kent, se va desfăşura, în şcoli şi licee, un susţinut program educaţional coordonat, la iniţiativa ICR, de către istoricul britanic Michael Paterson. Demersul urmăreşte să atragă, o dată în plus, atenţia publicului asupra personalităţii şi descendenţei Reginei Maria a României”, a spus Liliana Ţuroiu, în comunicatul de presă.

Sculptorul Valentin Duicu a mărturisit că pentru realizarea acestei statui s-a documentat foarte mult şi a fost impresionat de câteva cuvinte pe care le-a scris Regina Maria în jurnal.

„De obicei caut să fiu şi atras de personaj, atunci când mă implic în realizarea unei lucrări, ca să-l simt, ca un actor care intră în pielea celui pe care-l va interpreta. Am procedat la fel şi în cazul acestei statui. Ştim cu toţii cine este Regina Maria, dar pentru lucrarea mea m-am documentat şi mai mult. M-au impresionat cuvintele sale din jurnal, în care spunea că mantia (la care s-a lucrat doi ani) este foarte frumoasă şi i se potriveşte perfect, dar, ca şi coroana, este foarte grea. Însă, scria Regina Maria: ‘Pentru poporul meu, care mă ştie dârză şi ambiţioasă, le voi purta, pentru că nu vreau să-l dezamăgesc'”, a menţionat sculptorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.