Aşa vindeci complet reumatismul cu CIMBRU! Scapi pentru totdeauna de dureri şi amorţeală

0

Reumatismul nu este o afectiune care ii afecteaza doar pe cei mai in varsta, asa cum se crede. Durerile apar in special in sezonul rece, din cauza expunerii la frig sau umiditate. Exista insa o modalitate simpla si eficienta care te poate scapa de reumatism.

Cimbrul își are originile în Asia și pe țărmurile europene ale Mării Mediterane, fiind intens cultivat și în nordul Americii. Planta crește până la 50 de cm, iar frunzele sale sunt netede, în formă eliptică și au un miros specific, iar florile sale sunt mici și au o culoare albă sau roz pal.

Proprietățile ei aromatice erau cunoscute îndeosebi civilizațiilor antice – vechii egipteni foloseau cimbrul pentru îmbălsămarea faraonilor și, la fel ca și grecii sau etruscii, îl ardeau pe altarele zeilor. Egiptenii spuneau că dăruiește invulnerabilitate față de boli. Planta era apreciată pentru parfumul ei și de către romani, fiind nelipsită din produsele cosmetice sau din apa de baie. De asemenea, cimbrul a fost asociat cu actele de curaj până în Evul Mediu, când femeile le ofereau soldaților întorși de la luptă eșarfe cu albine brodate, peste care așezau crenguțe de cimbru.

Tot in Evul Mediu, cimbrul era mai degrabă un medicament de excepție, decât ca o mirodenie folosită la prepararea mâncării. În plus, uleiul eteric de cimbru devenise aproape un panaceu, fiind considerat un leac deosebit pentru combaterea epidemiilor care s-au abătut asupra omenirii: ciumă, holeră, tuberculoză, friguri galbene.

Pe lângă celelalte multe beneficii pentru sănătate, cimbrul are un puternic efect antireumatic

Fitoterapeuții îl recomandă și astăzi, cimbru fiind considerat un excelent expectorant și un remediu pentru bolnavii de reumatism. Este recomandat în tratamentul spasmelor, herpesului și convulsiilor. Remediile pe bază de cimbru oferă protecție cardiacă și au acțiune antiinflamatoare, antibacteriană și antivirală. Leacurile pe bază de cimbru acționează ca tonic nervos, ca antispasmodic și antireumatic, combate afecțiunile des întâlnite în perioada rece, precum viroza, bronșita sau sinuzită.

„Este antigripal, antiviral, pentru candide, pentru bronșite infecțioase, pentru tot ce tine de ciuperci. Vorbim despre o plantă antiseptică. Ne putem face ceai normal, putem lua uleiul de cimbru, facem inhalații pentru infecții respiratorii.”, potrivit Lidiei Fecioru.

Reumatismul este o afecțiune cauzată de fluxul sanguin deficitar și de creșterea concentrației de acid uric în sânge sau de artrită. Ceaiul de cimbru are acțiune diuretică și ajută la eliminarea prin urină a toxinelor, stimulând fluxul sanguin. Proprietățile sale diuretice îl fac un tratament excelent împotriva infecțiilor aparatului urinar și al vezicii urinare.

Cimbrul este dovedit a fi un real ajutor in lupta împotriva bacteriilor. Este probata capacitatea antibacteriana pe care o are cimbrul, atât cel proaspăt cât și cel uscat, dar și a uleiului esențial de cimbru. Ceea ce este remarcabil este ca principiile active din cimbru nu dezvolta rezistenta pe care o produc diferite tipuri de antibiotice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.