Angajații de la Aeroportul Otopeni vor în GREVA. Salariul brut lunar este 9.300 de lei! Acestora nu le mai ajung BANII!

0

Angajaţii aeroportului Henri Coandă se pregătesc de grevă. Aproximativ 1.500 de angajaţi ai Aeroportului Henri Coandă – cel mai mare din România – ar putea intra în grevă dacă nu se înţeleg, în curând, cu conducerea companiei, în vederea semnării contractului colectiv de muncă.

Mircea Voinopol, liderul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă, a declarat pentru Ziare.com că s-au purtat deja negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Ba chiar s-a ajuns la consens, în urmă cu mai bine de o lună. Înainte să se şi semneze efectiv noul contract (CCM), însă, s-a schimbat directorul aeroportului, iar lucrurile au luat o turnură cu totul neaşteptată.

„Contractul nostru colectiv de muncă a expirat pe data de 12 octombrie. Noi am negociat cu fostul director general (Dan Dumitru Baciu – n.red.) şi am ajuns la o înţelegere. Am semnat procesele verbale, dar şi raportul final de negociere.

Între timp, însă, domnul Baciu şi-a înaintat demisia, iar în locul său a fost numit domnul Traian Panait. Acesta nu a mai primit mandat de la Consiliul de Administraţie (CA) pentru a semna CCM negociat cu noi.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, cheltuielile cu salariile sunt pe acest an de 169 milioane lei (1.500 angajați) ceea ce înseamnă o medie a cheltuielilor brute cu salariile de 9.300 de lei.

[template id=”6928”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.