Aici fotografierea este interzisă! 10 cadre, din cauza cărora poți ajunge la închisoare…

0

O mulțime de oameni din întreaga lume iubesc să călătorească. Ce poate fi mai frumos decât să vizitezi diverse țări, să afli lucruri noi, să fii surprins și pur și simplu să te distrezi? Și, evident, toată lumea vrea să aducă ceva ca amintire din peregrinările lor.

În acest scop sunt cumpărate produsele locale, suvenirurile și, cum ne-am descurca fără ei, magneții pentru frigider. Însă este mult mai ieftin să iei cu tine un aparat de fotografiat și să faci numeroase poze, care încă mult timp îți vor ocupa memoria de pe unul dintre discurile calculatorului. În schimb, în orice clipă vei putea să le revezi și să-ți amintești cât de minunat ți-ai petrecut vacanța.

În Valea Regilor se odihnesc rămășițele multor faraoni. Însă turiștii îi depășesc numeric și puțini sunt cei care respectă interdicția fotografierii…

Iată, spre exemplu, o fotografie din mormântul lui Ramses al IV-lea…

Dolmabahçe — palatul sultanilor otomani din Istanbul.

Interdicțiile din Emiratele Arabe Unite sunt lucruri foarte severe. Spre exemplu, pentru o astfel de fotografie a palatului prezidențial un turist iranian a stat o lună la închisoare.

Cartierul ambasadelor. Anul trecut, pentru o astfel de poză, a fost arestat un arhitect american, care venise la Abu Dhabi ca să participe la o conferință…

De asemenea, traseul local pentru Formula 1 nu este permis să fie fotografiat…

Datorită cărții „Codul lui da Vinci” a devenit populară capela Sf. Matei din satul Roslin, Scoția. Nici acolo nu este permisă fotografierea din interior…

Mulți oameni au văzut fotografii, în care turiștii pozează pe fundalul lui Taj Mahal…

Însă pozele din interiorul acestei clădiri sunt mult mai puține, deoarece acolo fotografierea este interzisă. Dar nici astfel de cadre nu sunt chiar atât de dificil de găsit…

În abația Westminster au loc cununii și încoronări. Și iată pozele din interiorul ei, care nu ar fi trebuit să existe.

Mausoleul lui V.I. Lenin. Fotografiile din interiorul lui sunt puține, însă încă le mai putem găsi…

sursa: http://perfectmedia.me

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.