ACUM ORI NICIODATA! Exportul lemnului din Romania INTERZIS pentru urmatorii 10 ani! DISTRIBUIE DACA ESTI DE ACORD !

0

Deputații dintr-un partid politic propun interzicerea exportului masei lemnoase în scopul conservării resurselor naturale epuizabile și refacerea suprafețelor forestiere. Documentul a fost înregistrat astăzi la secretariatul legislativului. Potrivit deputatului neafiliat, Artur Reșetnicov, chiar dacă Guvernul a adoptat un set de măsuri în privința refacerii suprafețelor forestiere, acestea trebuie stabilite prin lege, și nu hotărâre.

„Noi propunem un termen fix pentru îndeplinirea acordurilor deja semnate, pentru ca agenții economici să nu sufere de noile prevederi. Totodată cerem Guvernului să ia măsuri pentru restabilirea spațiilor forestire și să raporteze Parlamentului despre realizările sale”, a declarat el.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că prețul pentru un metru cub de lemn de foc s-a dublat din 2015 în 2016. Având în vedere că peste 60% din populație realizează încălzirea locuinței cu lemne de foc, aprovizionarea a devenit “o problemă socială gravă”:

În cazul în care Parlamentul va adopta acest document, Guvernul va elabora, în termen de 3 luni un plan de acțiuni ce ar viza următoarele aspecte: extinderea suprafețelor împădurite la cel puțin 16% pe parcursul următoarelor 10 ani, adică cel puțin cu 169 230 ha, prin plantarea a cel puțin 16 923 ha/anual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.