Array

20 de animale transparente despre care ţi-e greu să crezi că există!

- Advertisement -

Uitaţi-vă la imaginile cu animăluţe, de mai jos, dar ţineţi cont de acest secret: priviţi-le îndeaproape, pentru că vă va fi greu să le reperaţi. Nu de alta, dar sunt transparente. Da, da, aţi citit bine! Vă puteţi uita la ele şi vedea inclusiv organele lor şi chiar dincolo de ele.
Majoritatea trăiesc în mediul subacvatic. Aproape toate animalele care nu se pot proteja cu ajutorul dinţilor, toxinelor sau al vitezei, au un anumit grad de transparenţă, pentru autoconservare.

Peştele chirurg transparent

Acest peşte transparent este un pui de peşte chirurg. Se găseşte în diverse ape, inclusiv în cele din jurul Noii Zeelande. E vorba de aceeași specie de pești ca Dory din Finding Nemo. Poate creşte până la 30 de cm. lungime şi este un peşte de acvariu destul de popular.

- Advertisement -

Furnici faraon transparente consumând lichide colorate

Furnica faraon este mică, galbenă sau maronie, aproape transparentă și cunoscută ca fiind o pacoste pentru spațiile interioare, mai ales în spitale. Nu se știe de unde este specia originară, dar acum se întâlnește în multe zone din lume, inclusiv Europa, America și Asia de Sud-Est.

Macropinna Microstoma

- Advertisement -

Această specie este recunoscută pentru neobișnuitul grad de transparență. Au o cupolă umplută cu lichidă pe cap, printre care lentilele ochilor pot fi văzute. Sunt cunoscute științei din 1939, dar primele specimene vii au fost fotografiate abia în 2004.

Ţiparul European

Ţiparul European își schimbă culoarea de câteva ori de-a lungul vieții. Sunt transparenți, apoi galben-maronii pe burtă și pe lateral, iar după 5-20 de ani devin maturi sexual, ochii lor se măresc, lateralele devin argintii, iar burta albă. În acest stadiu, poartă denumirea de ţipar argintiu.

Puiul de caracatiţă

- Advertisement -

Puiul de caracatiță are 2 cm lățime și organele sale interne pot fi văzute prin corpul transparent. Petele galbene de pe tentacule își schimbă culoarea și sunt folosite pentru camuflaj. Caractiţa din imagine a fost surprinsă în apele adânci din Tahiti.

Crevetele de Sticlă

Crevetele de sticlă sau crevetele fantomă şi-a căpătat numele datorită trupului său translucid, care îl ajută să-şi piarda cu uşurinţă urma în mediul acvatic, chiar dacă el nu este decât un simplu acvariu.

Broasca de sticlă

Există mai multe specii de broaşte transaparente, majoritatea trăind în America Centrală şi în America de Sud. Atunci când nu se mişcă, sunt de-a dreptul invizibile pentru prădători. Trupul translucid lasă la vedere toate organele interne.

Fluturele de sticlă

Greta oto sau sau fluturele de sticlă este o insectă întalnită în ţări precum Columbia, Bolivia, Ecuador şi Peru. Fluturele este mare şi, pe deasupra, se mai mândreşte şi cu aripi de toată frumuseţea, transparente, marcate de contururi discrete, roşiatice. În plus, fluturelui de sticlă nu îi place deloc să se grabească, aşa că, de regulă, savurează nectarul petalelor de flori ore în şir…

Calamarul de sticlă

Teuthowenia pellucida este unul dintre cele aproximativ 60 de specii de calmari de sticlă ce aparţin familiei Cranchiidae. Transparenţa trupului său îi asigură un camuflaj infailibil în mediul slab luminat în care trăieşte.

Raja Binoculata

Raja Binoculata trăieşte în apele adânci, iar pielea ei transaparentă dezvăluie organele interne.

Amfipodul transparent

Deşi pare desprins din filmele fantastice, amfipodul transparent chiar există. El face parte din genul Phronima. Este mititel, de maximum 2,5 cm, şi este destul de periculos

Cyanogaster

Cyanogaster Noctivaga a fost desoperit acum un an în apele fluviului Rio Negro. Acesta nu măsoară mai mult de 2 centimetri şi are corpul transparent, iar capul şi burta îi sunt colorate în nuanţe de albastru neon şi portocaliu. Mai mult, odată ce peştii mor, aceste culori „ţipătoare” se transformă rapid într-o nuanţă de alb lăptos.

Îngerul de mare

Creatura ce pare desprinsă din basme este un soi de melc marin, aparţinand încrengăturii Gymnosomata. Îngerii de mare nu măsoară mai mult de 5 cm., sunt gelatinoase şi transparente şi sunt prevăzute cu un fel de aripioare care le-a dat şi numele.

Sursa: Distractify